Sarchis Dolmanian
timp de citire mai puțin de un minut
În weekendul 31 mai – 2 iunie, a avut loc sub organizarea noastră cea de-a doua ediție a Decorio Badminton Open. Turneul s-a adresat atât copiilor, cât și adulților, amatori și profesioniști deopotrivă.
Pasiunea noastră pentru badminton, începută de directorul general, Marian Radu, ne îndeamnă să facem tot posibilul ca acest turneu să devină un etalon pentru competițiile de badminton din țară. Aflându-ne acum la cea de-a doua ediție, putem spune că experiența acumulată ne-a ajutat să avem un turneu mai bine organizat, în ciuda provocărilor din acest an.
Numărul participanților a crescut de la 146 la 174, ceea ce ne-a determinat să utilizăm două locații. Astfel, am jucat atât la sala mare a Școlii Nr. 1 din Moara Vlăsiei, cât și la sala Decorio Badminton, unde clubul nostru își desfășoară antrenamentele, în Căciulați. În total, 9 terenuri! Dintre acești jucători, ne-au onorat cu prezența și anul acesta mari profesioniști, precum Robert Ciobotaru și Daniel Cojocaru, care au acordat interviuri televiziunilor. Mai mult, fostul mare antrenor și legendă a badmintonului românesc, dl. Pițu, ne-a onorat cu prezența sa în fiecare zi de competiție și a decernat premii și medalii.
De asemenea, anul acesta am organizat și un curs pentru viitori arbitri de badminton, iar cursanții au făcut practică chiar la meciurile turneului. Pe această cale dorim să-i mulțumim și doamnei Lelia Ionescu pentru că a acceptat să fie Arbitru Principal la turneul nostru.
Dorim să mulțumim și celorlalți sponsori care ne-au sprijinit la Decorio Badminton Open: colegii de la Prosistem Professional, prietenii de la Wisniowski și ZND Polonia, Freshful by Emag, Magnapharm, Decathlon, DT Automation, Lingmei, FoodKit și Nutricare. Vă încurajăm să descoperiți produsele și serviciile lor, căci fără ei, turneul nostru nu s-ar fi putut organiza.
Mai jos lăsăm câteva imagini din timpul turneului și cu echipa de organizare!
Toate cele bune!